Kremlinul a refuzat propunerea Ankarei privind o discuție între Vladimir Putin și Recep Erdogan, în marja Conferinței internaționale privind schimbările climatice care se desfășoară în Franța, informează International Business Times.
Ankara a propus organizarea acestei întruniri pentru a mai detensiona relația dintre cele două state, după incidentul ce a dus la doborârea unui bombardier rus de către armata turcă.
În ciuda încercărilor repetate ale lui Erdogan de a avea discuții cu Putin, Kremlinul a respins orice astfel de propunere. În schimb, autoritățile ruse așteată scuze din partea celor turcești pentru producerea acestui incident.
”Suntem cu adevărat întristați de acest incident. Nu am dorit ca un astfel de eveniment să se petreacă, dar, din nefericire, s-a întâmplat. Sper ca un astfel de lucru să nu se mai repete”, a spus Erdogan înaintea vizitei sale la Paris, fără a cere totuși scuze, așa cum ar dori Moscova.
”Summitul privind schimbările climatice de la Paris va reprezenta o oportunitate de a repara relațiile cu Federația Rusă. Confruntările nu vor aduce fericirea nimănui. Pe cât de importantă este Rusia pentru Turcia, pe atât de importantă este Turcia pentru Rusia”, a mai spus președintele turc.