Record în Japonia: Un ton de 222 de kilograme a fost vândut, la licitație, pentru 1,36 milioane de euro

Record în Japonia: Un ton de 222 de kilograme a fost vândut, la licitație, pentru 1,36 milioane de euro
Prima licitație din 2013 din piața centrală de gros din Tokyo, Japonia, a înregistrat o vânzare record: un ton roșu de circa 222 de kilograme a fost cumpărat cu 155 de milioane de yeni, echilvanetul a 1,36...

Prima licitație din 2013 din piața centrală de gros din Tokyo, Japonia, a înregistrat o vânzare record: un ton roșu de circa 222 de kilograme a fost cumpărat cu 155 de milioane de yeni, echilvanetul a 1,36 milioane de euro.

Kiyoshi Kimura, cumpărătorul peștelui, este proprietarul unui celebru lanț de restaurante sushi. Acesta este și câștigătorul primei licitații de anul trecut, însă de această dată a plătit de trei ori mai mult decât în 2012 pentru achiziția sa, scrie BBC News.

‘Vreau să mă ridic la înălţimea aşteptărilor clienţilor mei, care vor să mănânce cel mai bun ton cu putinţă, la fel ca anul trecut’, a declarat Kimura pentru agenţia de presă Jiji.

La preţul cu care a fost cumpărat, kilogramul din acest ton ar costa în jur de 6000 de euro, iar bucăţica de sushi circa 260 de euro, dar societatea niponă a indicat că intenţionează să-l comercializeze la circa 400 yeni / sushi, adică aproximativ 3,5 euro.