Record negativ în Polonia. Cel mai mare număr de decese în 24 de ore de la debutul pandemiei de COVID-19

Record negativ în Polonia. Cel mai mare număr de decese în 24 de ore de la debutul pandemiei de COVID-19
Foto: Hepta

Miercuri, Polonia a raportat aproape 24.700 cazuri noi de coronavirus şi 373 de decese, cel mai mare număr de la debutul pandemiei, potrivit datelor comunicate de Ministerul Sănătăţii.

Polonia: Cel mai mare număr de decese în 24 de ore cauzate de COVID-19 de la debutul pandemiei

De la începutul pandemiei, Polonia a înregistrat aproape 440.000 de cazuri de coronavirus şi aproape 6.500 de decese. Numărul cazurilor active de coronavirus se ridică la circa 264.000, iar peste 18.600 de persoane sunt spitalizate în momentul de față, din care mai mult de 1.600 de pacienţi au nevoie de ventilare.

„Reluăm apelul de a respecta regulile în vigoare referitoare la distanţarea socială, dezinfectare şi purtarea măştilor. Le recomandăm oamenilor să nu aştepte adoptarea unor noi restricţii, ci, mai degrabă, să ne impunem singuri puţină disciplină.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Wojciech Andrusiewicz.

Polonia se gândește chiar la închiderea totală a activităților, interzicând efectiv deplasările care nu sunt pentru muncă, dacă ritmul de creștere a infecțiilor nu va înregistra o încetinire.

Premierul Mateusz Morawiecki a declarat că Polonia ia în calcul perspectiva unei „carantine ample”, deoarece se așteaptă ca noile cazuri să crească până la 25.000 pe zi, în curând.

Între timp, purtarea măştii este obligatorie în public. Majoritatea elevilor de şcoală primară şi de liceu desfăşoară cursuri online, iar restaurantele vând preparatele doar la pachet sau cu livrare la domiciliu. De asemenea, piscinele şi sălile de fitness sunt închise pe tot teritoriul ţării.

Președintele polonez, Andrzej Duda, și ministrul Apărării, Mariusz Blaszczak, au fost testați pozitiv cu SARS-CoV-2.

Polonia a devenit „zonă roşie” după creșterile de infectări cu COVID-19

De la sfârșitul lunii octombrie, jumătate din țară, inclusiv marile oraşe şi împrejurimile lor, se află în „zona roşie„.

Premierul Morawiecki le-a cerut cetățenilor care pot lucra de la distanţă să facă acest lucru, iar persoanele în vârstă de peste 70 de ani sunt rugate să rămână acasă. În plus, acesta a anunţat crearea unui ”Corp de sprijin pentru seniori”, format din voluntari care vor ajuta vârstnicii cu aprovizionarea.

Şcolile primare sunt parţial închise, cu excepţia primilor trei ani, pentru ceilalţi elevi şi pentru studenţi activitatea urmând ca lecțiile să se desfăşoare online.

De asemenea, orice adunare va fi limitată la maxim cinci persoane, nunţile vor fi suspendate, iar numărul persoanelor în magazine, în mijloacele de transport public şi biserici a fost redus semnificativ.

Premierul a asigurat că noile restricţii au fost elaborate în aşa fel încât ”economia să funcţioneze mai rapid ca în primăvară”, când a fost instaurat lockdown-ul.

Adam Niedzielski, ministrul Sănătăţii din Polonia, anunța că autoritățile vor avea „toleranţă zero” faţă de cei care încalcă restricţiile adoptate în contextul creșterii cazurilor de COVID-19 de pe teritoriul țării, scrie Cape Breton Post.

Reguli mai aspre şi politici mai stricte vor sta la baza noii abordări. Nu este loc pentru egoism atunci când intrăm în sfera de securitate a altor oameni”, a anunțat ministrul polonez al sănătăţii.

De asemenea, poliţiştiivor fi încurajaţi să aplice mai des amenzicelor care încalcă regulile de purtare a măştii de protecţie sau regulile de distanţare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:35 - Daniel Craig spune că a fost „dificil” să accepte nivelul de faimă pe care i l-a adus rolul lui James Bond
12:33 - Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă inclusiv o reformă a serviciilor (VIDEO)
12:24 - Alexandru Muraru (PNL): Livrarea de reforme, un test major pentru coaliția PNL-PSD-USR-UDMR / Ar fi o mare vulnerabilitate să nu avem candidat comun la prezidențiale (VIDEO)
12:23 - Mașină lovită de tren în zona Poliției Bacău! O persoană transportată de urgență la spital
12:23 - Liderul Iranului, Ali Khamenei, susține Statele Unite și Israelul sunt principalii vinovați pentru căderea regimului președintelui sirian
12:01 - Tanczos Barna: UDMR va rămâne vocea rațiunii în aceste negocieri. Coaliția în patru este cea mai dificilă soluție, dar poate să fie cea mai bună și stabilă / Avem nevoie de un candidat unic / Susținem adevărata reformă a statului (VIDEO)
11:50 - O grupare care a furat din magazine bunuri de aproape 5 milioane de euro, din care făceau parte trei români, arestată în Marea Britanie
11:42 - Cristina Prună: Rolul USR în coaliția cu PSD, PNL și UDMR va fi acela de garant al implementării reformelor / Trebuie reduse cheltuielile statului, nu crescute taxele (VIDEO)
11:30 - Lucian Romașcanu: USR trebuie să își reseteze puțin discursul public. Eu îmi mențin părerea – și nu dau nume – că un partid democratic trebuie să rămână în opoziție (VIDEO)
11:18 - Preţul cafelei a atins un nivel record după seceta severă și prelungită din Brazilia