Redactorul-șef al site-ului rus de știri Meduza, Ivan Kolpakov, a demisionat, în urma unor acuzații de hărțuire sexuală.
Potrivit autorităților, Kolpakov ar fi făcut gesturi deplasate fată de soția unui coleg în timpul unei seri, potrivit hotnews.ro.
De asemenea, Kolpakov s-ar fi aflat sub influența alcoolului la petrecerea aniversară de pe 20 octombrie, când a avut loc gestul deplasat față de soția unuia dintre angajați.
Fostul redactor-șef nu a exclus incidentul, dar a susținut că nu își aduce aminte ce s-a întâmplat în seara respectiv, cerându-și scuze în persoană colaboratorului și printr-o scrisoare soției acestuia.
„Este singura cale de a pune capăt unei crize care vizează redacția și de a minimiza prejudiciile cauzate reputației acestui site”, a spus Kolpakov.
Deși până acum bărbatul a fost păstrat în funcție, acest lucru a creat revoltă atât în rândul cititorilor cât și în cadrul redacției, ținând cont de faptul că acest trust care a scris pe larg despre subiectul #MeToo.