Cu lacrimi în ochi, Regele Harald al Norvegiei s-a adresat naţiunii îndoliate, la o lună de la dublul atentat din 22 iulie. Monarhul i-a îndemnat pe norvegieni să continue să preţuiască valorile pentru care şi-au pierdut viaţa cei 77 de compatrioţi.
Regele Harald al Norvegiei a vorbit naţiunii îndoliate din sala mare de concerte a palatului OSLO SPEKTRUM , acolo unde au fost invitate rudele victimelor atacurilor din 22 iulie şi supravieţuitori ai masacrului de pe insula Utoya.
„Ultimele patru săptămâni au fost foarte grele pentru noi toţi, aşa că este bine că astăzi suntem împeună. Gândurile mele au fost mai ales către cei afectaţi în mod direct de teroare, către cei care au pierdut oameni dragi. Sunt şi eu tată, bunic şi soţ şi îmi pot imagina ce durere simţiţi. În calitate de rege al acestei ţări, sunt alături de fiecare dintre voi!”, a declarat Regele Harald.
Drapelele au fost coborâte în bernă în regat, iar în toate regiunile au avut loc ceremonii comemorative.
„Am pierdut 77 de oameni care au vrut să-şi pună vieţile în serviciul unei societăţi mai bune. Le vom onora amintirea continuând să lucrăm pentru valorile care au fost atât de importante pentru ei”, a mai spus Regele.
Rudele victimelor au participat şi la o slujbă, care a fost transmisă în direct de televiziunea naţională. Afară, oamenii au adus flori şi au aprins lumânări.
Extremistul Anders Breivik se află în izolare totală, după ce a recunoscut că este autorul dublului atac din 22 iulie. El a povestit că a pregătit atentatul cu mult timp în urmă dar nu se simte vinovat pentru faptele comise. Procesul lui Breivik va începe, cel mai probabil, anul viitor.