Regele spaniol Juan Carlos a fost operat duminică de hernie de disc

Regele spaniol Juan Carlos a fost operat duminică de hernie de disc
Regele Spaniei Juan Carlos a fost operat duminică de hernie de disc. Intervenția chirurgicală,care a durat aproximativ 3 ore, a avut loc într-o clinică din Madrid și s-a desfăşurat într-un mod "complet ...

Regele Spaniei Juan Carlos a fost operat duminică de hernie de disc. Intervenția chirurgicală,care a durat aproximativ 3 ore, a avut loc într-o clinică din Madrid și s-a desfăşurat într-un mod „complet satisfăcător”, a anunțat casa regală.
Intervenţia a avut loc „sub anestezie generală iar rezultatul său este complet satisfăcător”, transmite AFP.

Aceasta a fost a șaptea operație a regelui spaniol, în ultimii doi ani și jumătate.

„Iată-mă din nou…”, le-a spus monarhul în vârstă de 75 de ani jurnaliștilor din fața clinicii.

Ultima sa vizită la aceeaşi clinică a avut loc miercuri, când regele a primit îngrijiri pentru o luxaţie de şold, fără însă să necesite o intervenţie chirurgicală.

Manuel de la Torre, neurochirurgul care l-a operat dumincă dimineaţa, a explicat presei că regele Juan Carlos ar trebui să rămână internat timp de aproximativ o săptămână, în timp ce „recuperarea completă” va presupune „între două şi şase luni” de îngrijiri. La sfârşitul acestei perioade, regele nu va mai avea nevoie de cârje, a explicat medicul.

Acesta a subliniat că regele se afla într-o stare bună după ce s-a trezit din anestezie şi că a putut vorbi puţin cu fiul său, Felipe.