Reglementare istorică! Statele UE şi-au dat acordul asupra primei legi privind inteligenţa artificială

Reglementare istorică! Statele UE şi-au dat acordul asupra primei legi privind inteligenţa artificială
Image by Gerd Altmann from Pixabay

La capătul unor negocieri intense, statele membre ale Uniunii Europene au reușit să cadă de acord asupra modului de reglementare legală a utilizării inteligenței artificiale, informează Reuters.

Numită „Legea AI,” aceasta constituie o etapă fundamentală, stabilind primele reguli la nivel mondial pentru utilizarea inteligenței artificiale, în scopul de a o face mai sigură și mai riguroasă în respectarea drepturilor omului.

Comisarul european Thierry Breton, care s-a ocupat de această problemă, a salutat o „reglementare istorică, o premieră mondială”.

Primul proiect de lege la nivelul UE, depășit de apariția ChatGPT

Comisia Europeană a prezentat primul proiect de „Lege AI” în aprilie 2021, dar apariţia la sfârşitul anului 2022 a ChatGPT, realizat de compania americană OpenAI, a oferit acestui demers o nouă dimensiune.

Acest sistem, la fel ca toate acelea ce pot crea sunete sau imagini, a dezvăluit publicului imensul potenţial al AI, dar şi riscurile sale, cum ar fi difuzarea pe reţelele de socializare a unor fotografii false, dar care la prima vedere par autentice.

Franţa şi Germania au insistat ca legislaţia europeană să protejeze companiile start-up specializate în AI, pentru a fi create premisele apariţiei unor viitori „lideri europeni” în acest domeniu.

Serie de obligații pentru dezvoltatori

În ce priveşte inteligenţa artificială generativă, cea care poate produce texte, sunete sau imagini la cerere, regulile vor fi impuse – conform textului adoptat – tuturor pentru asigurarea calităţii datelor utilizate în stabilirea algoritmilor şi pentru a verifica respectarea legislaţiei europene privind drepturile de autor.

În plus, dezvoltatorii vor trebui să precizeze că sunetele, imaginile şi textele produse de AI sunt artificiale.

De asemenea, sistemele considerare de „risc înalt” – respectiv cele din domenii sensibile precum infrastructurile critice, educaţia, resursele umane, ordinea publică etc. – vor fi supuse unei serii de obligaţii, cum este aceea să fie controlată uman, să fie întocmită o documentaţie tehnică sau să fie constituit un sistem de gestionare a riscurilor.

Ultima oră
20:00 - Surse: Ședință în PNL, după ce PSD i-a retras sprijinul lui Bolojan. Ce s-a discutat în spatele ușilor închise: „Prefer să fiu un partid major, într-o alianță cu partide mai mici, decât să fiu brelocul PSD”
19:41 - Mihai Dimian anunță schimbări pentru salariile cadrelor didactice. Ce se întâmplă cu orele peste program
19:36 - Olguța Vasilescu, atac la Bolojan chiar când PSD denunță o presupusă campanie nazistă: „Șobolanul ăl mare are o singură sprânceană și se uită încruntat la români” (VIDEO)
19:16 - Şarpe de aproximativ 2 metri descoperit în casa unei femei din Galați. Cum au intervenit autoritățile
18:48 - Peste 97% dintre PSD-iști au votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan / Grindeanu, în ședința decisivă: „Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat” (VIDEO)
18:40 - Nicolae Guță internat de urgență. Ce a declarat manelistul și ce l-a adus în spital
18:19 - Marcel Ciolacu, acuzat că ar avea afaceri imobiliare dubioase și că locuiește într-un penthouse, într-o zonă de lux a Capitalei. Reacția fostului premier PSD
18:08 - Patrick Muldoon, actorul cunoscut din serialele „Days of Our Lives” şi „Melrose Place”, a murit la 57 de ani
17:37 - Lovitură în instanță pentru Sorin Bontea în conflictul cu Antena Group. Cum continuă procesul dintre chef și Antena
17:26 - Scandal în coaliție privind listarea la bursă a companiilor de stat. Măsura e contestată de PSD. Care e situația în alte țări europene (FOTO)