Autoritățile din Portofino au introdus deja un set de reguli stricte valabile până în toamna acestui an, menite să limiteze comportamentele deranjante și să protejeze orașul de efectele turismului de masă.
Începând cu 15 iulie 2024 și până pe 30 septembrie 2025, orașul italian Portofino va aduce noi restricții pentru turiști, ca parte a unei campanii de combatere a turismului excesiv.
Măsurile temporare au fost comunicate de primarul Matteo Viacava și au ca scop menținerea unei atmosfere liniștite și civilizate în renumitul port de pe Riviera italiană, relatează Cancan, citând din presa internațională.
Printre cele mai importante măsuri se află interzicerea mersului desculț pe străzi, dar și purtarea costumului de baie în afara zonelor special amenajate. Primăria este de părere că aceste comportamente influențează estetica și decența spațiului public.
De asemenea dacă vorbim despre consumul de alcool, acesta este permis doar în baruri și restaurante autorizate.
Totodată, picnicurile în locuri publice, așezatul pe trotuare sau pe ziduri, utilizarea boxelor portabile și staționarea cu bagaje mari sunt și ele interzise.
Cei care nu respectă noile reguli riscă amenzi cuprinse între 25 și 500 de euro, în funcție de severitatea faptei.
Autoritățile locale au comunicat că aplicarea sancțiunilor va fi foarte serioasă, mai ales în zonele aglomerate din centrul orașului și din port.