Restricții în Grecia după creșterea cazurilor de COVID-19. Atena va fi închisă pe timpul nopții

Restricții în Grecia după creșterea cazurilor de COVID-19. Atena va fi închisă pe timpul nopții
Sursa foto: Hepta

Premierul grec, Kyriakos Mitsotakis, a declarat, joi, noi măsuri pentru limitarea numărului de cazuri cu coronavirus, având în vedere creșterea din ultimele zile, scrie ekathimerini.com, citat de Digi 24.

De debutul pandemiei, în Grecia, au fost raportate 27.334 de cazuri cu Covid-19, iar, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate882 de noi cazuri și 15 decese.

Astfel, au fost adopate noi măsuri.

În Atena, ora de stingere va fi 00:30, iar între această oră şi ora 5 dimineaţa. va fi interzisă circulaţia. Decizia a fost luată şi în alte regiuni în care nivelul de risc este crescut.

De asemenea,va fi obligatorie folosirea măştilor în spaţiile publice, deschise sau închise, a anunțat premierul grec Mitsotakis, conform Digi24.

De la 28 iulie 2020, autoritățile au decis prezentareaunui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei și pentru românii care ajung cu avionul în această țară.

Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

Ultima oră
23:57 - Afganistan: Talibanii au ucis patru bărbați şi le-au atârnat cadavrele în public. „Aceasta este pedeapsa pentru răpire”
23:36 - Cristian Tudor Popescu: La congresul PNL a fost reales Klaus Iohannis
23:19 - Marcel Ciolacu: Iohannis nu depășește nivelul de președinte al PNL. Congresul liberalilor, o rușine națională / Condițiile în care PSD va vota moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR
22:56 - Florin Cîțu admite că are nemulțumiri față de unii miniștri / „S-ar putea să fie și profesioniști pentru unele ministere, din afara politicii”
22:40 - CNCAV: 16.734 de persoane, vaccinate anti-COVID-19 în ultima zi. Datele complete
22:23 - Lucian Bode: Nu USR PLUS stabilește premierul pe care-l dă PNL / Ce spune ministrul despre șansele revenirii USR PLUS în coaliția de guvernare (VIDEO)
21:50 - Vaslui: Copil de 5 ani, în stare gravă după ce s-a intoxicat cu o soluţie pentru deparazitarea oilor
21:41 - Dan Vîlceanu: Mai bine guvern minoritar decât o coaliție în care să nu fac absolut nimic / Cum vede ministrul funcționarea unui astfel de guvern fără a fi „ținut în brațe” de PSD (VIDEO)
21:14 - Florin Cîțu: De la 1 ianuarie şi pensii, şi alocaţii, toate cresc. Și salariul minim. Așa trebuie să se obişnuiască românii
20:49 - Rareș Bogdan: Pentru noi, opțiunea numărul 1 e USR PLUS. Cred că liderii USR vor discuta cu noi după congresul lor, căci înainte le va fi greu să recunoscă / Un guvern minoritar nu poate rezolva toate problemele (VIDEO)