Restricțiile impuse restaurantelor și barurilor pe timpul nopții în Berlin, anulate de tribunal. Nu există dovezi că unitățile au contribuit la creşterea ratelor de infecţie

Restricțiile impuse restaurantelor și barurilor pe timpul nopții în Berlin, anulate de tribunal. Nu există dovezi că unitățile au contribuit la creşterea ratelor de infecţie
Foto: Pixabay

Potrivit unei instanțe din Berlin, „instrucţiunea de închidere a fost suspendată pentru moment, deoarece instanţa consideră că este disproporţionată, având în vedere alte măsuri luate pentru combaterea pandemiei”. Decizia a venit ca răspuns după ce 11 proprietari de restaurante care au contestat închiderea, scrie DW.com

Un tribunal din Berlin a anulat restricțiile restaurantelor și barurilor pe timpul nopții

În plus, curtea a precizat că nu există dovezi că barurile şi restaurantele care respectă regulile existente privind purtarea măştii şi distanţarea socială au contribuit la creşterea ratelor de infecţie.

Mai multe oraşe germane au impus o închidere timpurie pentru baruri şi restaurante, iar statele germane au convenit cu cancelarul Angela Merkel că astfel de măsuri ar trebui să devină automate de îndată ce ratele de infecţie din orice zonă depăşesc 50 la 100.000 de locuitori într-o săptămână.

De asemenea, majoritatea landurilor germane au decis că locuitorilor din zonele cu rate de infecţie ridicate nu ar trebui să li se permită să se cazeze în hoteluri din alte părţi ale ţării, pentru a limita răspândirea virusului. Instanţele din statele Baden-Wuerttemberg, Saxonia, Saxonia Inferioară şi Saarland au anulat această interdicţie de cazare, pe baza creșterii numărului contestatarilor.

Record de infectări cu COVID-19 în Germania

Germania a înregistrat un nou record negativ al infectărilor cu coronavirus. 7.334 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, o creștere de 700 față de ziua precedentă, scrieCNN.

Pe lângă numărul mare de infectări, Germania a mai raportat și 24 de decese, ceea ce ridică bilanțul morților de COVID din această țară la 9.734.

Numărul de pacienți în stare gravă este, de asemenea, în creștere. Până acum, cel mai mare bilanț de contaminări zilnice a fost înregistrat pe 28 martie – 6.294 de cazuri.

În acest context, noi restricţii care vizează împiedicarea răspândirii pandemiei au fost instalate în 16 landuri.

Astfel, numărul de participanţi la evenimentele private va fi limitat în regiunile unde se înregistrează mai mult de 35 de noi contaminări la 100.000 de locuitori în şapte zile. În aceste regiuni, purtarea măştii va fi obligatorie.

Adunările vor fi limitate la 25 de persoane în locurile publice şi 15 în sălile private.

„Sunt convinsă că ceea ce vom face acum va determina modul în care vom traversa pandemia. Putem vedea că rata de infectări creşte şi că în unele regiuni este foarte crescută. Acesta este motivul pentru care trebuie să împiedicăm o creştere necontrolată sau exponenţială”, a declarat cancelarul Angela Merkel.

Înainte de întrunirea cu premierii de landuri, cancelarul german Angela Merkel a descris resurgența pandemiei în Europa drept una „serioasă”, îndemnând statele membre ale UE să învețe din greșelile comise atunci când pandemia lovea în premieră „bătrânul continent”, potrivit Deutsche Welle.

„Trebuie să arătăm că ne-am învățat lecția. Trebuie să rugăm lumea din Europa să aibă grijă, să urmeze regulile, să păstreze distanța, să își acopere gurile și nasurile, și să facă tot ce pot pentru a ține în loc virusul în timp ce menținem activitatea economică”, a afirmat Angela Merkel.