Donald Trump a apreciat drept o problemă de mică importanță decizia de retragere a trupelor americane din România. Șeful de la Casa Albă a comentat subiectul la bordul aeronavei Air Force One.
Șeful de la Casa Albă a apreciat că reducerea trupelor americane din România nu este foarte importantă, după cum a transmis AFP. El a răspuns, scurt, unei întrebări venite din partea jurnaliștilor care l-au însoțit în turneul asiatic.
Statele Unite au decis să-și reducă prezența militară pe flancul estic al NATO, în zona Mării Negre. Decizia a ridicat numeroase semne de întrebare, atât în România, cât și în restul Europei. Retragerea este surprinzătoare, în contextul conflictului din Ucraina care continuă să facă ravagii în zonă. Cu atât mai mult cu cât Rusia și-a intensificat acțiunile de provocare la granițele alanței nord-atlantice.
România si Aliatii au fost informaţi în legătură cu reducerea efectivelor militare încă de luni. Ministerul Apărării a ținut ascuns subiectul, acesta fiind dezvăluit de presa ucraineană. Abia după ce Kyiv Post a relatat despre reducerea efectivelor mlitare din România, citând surse americane şi europene, a fost trnsmisă declarație de presă din partea MApN.
Potrivit unui comunicat de presă, retragerea vizeză forțele aliate din baza de la Mihail Kogălniceanu. În România vor rămâne aproximativ o mie de militari americani.
Doi congresmani ai Partidului Republican din SUA, responsabili cu conducerea comisiilor de Apărare din Congres, au transmis un comunicat de presă. Aceștia se opun deciziei lui Donald Trump de a retrage o parte din trupele americane din România.
„Ne opunem ferm deciziei de a nu menține brigada americană rotațională în România și procesului prin care Pentagonul își revizuiește în prezent postura forțelor, proces care ar putea duce la reduceri suplimentare ale trupelor americane din Europa de Est, au transmis cei doi congresmani într-un comunicat.
Senatorul Roger Wicker și reprezentantul Mike Rogers susțin că decizia Pentagonului, condus de Pete Hegseth, contravine strategiei președintelui Trump și transmite un mesaj greșit Rusiei:
„Această decizie transmite, de asemenea, un semnal greșit Rusiei, exact în momentul în care președintele Trump exercită presiuni pentru a-l forța pe Vladimir Putin să vină la masa negocierilor pentru a obține o pace durabilă în Ucraina”, se mai arată în comunicatul emis.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a confirmat că Statele Unite urmează să retragă circa 1.200 de militari din România, din Bulgaria, Ungaria și Slovacia.
„Efectivele americane de la Deveselu şi Câmpia Turzii rămân neschimbate. Singura modificare este la Mihail Kogălniceanu, unde acea brigadă rotaţională, care venea, pleca, nu o să mai stea aici. Chiar în acest moment, nu este aici. De aproximativ o lună de zile, au plecat la exerciţii. Erau cam 1.200 -1.500 de militari în acea brigadă. La Kogălniceanu rămân cei care erau în grupul de luptă aerian şi diverse trupe”, a declarat Ionuț Moșteanu.
Departamentul de Război al SUA a confirmat reducerea prezenţei în Europa. Oficialii americani au precizat că reducerea efectivelor nu reprezintă o retragere a Statelor Unite din Europa. Ei au spus că nu este vorba nici despre o diminuare a angajamentului faţă de NATO şi faţă de Articolul 5.