Secretarul de stat american Hillary Clinton și ministrul de Externe român Teodor Baconschi au semnat, marți, acordul bilateral pentru amplasarea scutul american anti-rachetă la Deveselu, județul Olt.
Hillary Clinton a declarat, după semnarea acordului, că acest moment reprezintă o nou piatră de hotar în lunga colaborare dintre România și Statele Unite, iar apoi a anunțat în mod oficial semnarea acordului militar.
„În urma eforturile echipelor noastre de negociatori, am semnat acordul româno-american pentru desfășurarea scutului anti-rachetă în România„, a declarat Clinton.
De cealaltă parte, ministrul Teodor Baconschi a declarat că România, ca membră a lumii democratice, este determinată să participe la creșterea securității.
„Vântul schimbării din lumea arabă demonstrează că lupta pentru democrație merită dusă. România ca membru al lumii libere este determinată să participe la creșterea securității„, a spus Baconschi.
Acordul a fost semnat în urma unei întrevederi, la Washington, care a durat circa 30 de minute, între președintele american Barack Obama și președintele României Traian Băsescu.
Traian Băsescu a efectuat o vizită de lucru, marți, în Statele Unite, unde a purtat discuții cu vicepreședintele american Joe Biden dar și cu președintele Barack Obama, deși inițial nu se știa dacă cei doi șefi de stat se vor întâlni.
Președintele Traian Băsescu a anunțat, pe 3 mai, că România a fost de acord cu cerea SUA, privind amplasarea scutului anti-rachetă american la Deveselu.
„S-a optat şi am aprobat ca sistemul de amplasare să fie în fosta bază aeriană la Deveselu, din judeţul Olt„, a declarat Băsescu, la acel moment.
Șeful statului a precizat că acest sistem balistic nu este unul ofensiv, ci un sistem defensiv de apărare a României și a SUA.