Românii, pe locul doi în rândul cetățenilor UE condamnați în Marea Britanie în 2010

Românii, pe locul doi în rândul cetățenilor UE condamnați în Marea Britanie  în 2010
Românii sunt pe locul doi în rândul cetățenilor din Uniunea Europeană, condamnați în Marea Britanie în anul 2010. Datele Ministerului Britanic de Interne arată că numărul cețățenilor Uniunii Europene...

Românii sunt pe locul doi în rândul cetățenilor din Uniunea Europeană, condamnați în Marea Britanie în anul 2010. Datele Ministerului Britanic de Interne arată că numărul cețățenilor Uniunii Europene condamnați, s-a triplat după anul 2007, de la aderarea României și Bulgariei, potrivit Daily Mail.

Prima ţară ca număr al infractorilor este Polonia, ai cărei cetăţeni au strâns 6.777 de condamnări în Marea Britanie. A doua poziţie în top este ocupată de ţara noastră cu 4.343 de condamnări. La polul opus se situează bulgarii, care au comis 296 de infracțiuni în 2010.

Totodată, începând din 2007, numărul cetățenilor din statele europene care sunt pedepsiți pentru încălcarea legii în Marea Britanie a crescut de trei ori. Astfel, oficialii britanici preconizează un număr record de condamnări: 33 de mii.

Parlamentarii conservatori din Marea Britanie cred că numărul infracţiunilor a crescut uluitor după ce aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. Acestea ar fi, spun ei, costurile ascunse ale extinderii Uniunii Europene.

Presa britanică notează că oficialii din Marea Britanie întâmpină dificultăți pentru a-i expulza pe infractorii europeni, după ispășirea pedepselor. Motivul ar fi reglementările impuse de Uniunea Europeană și legile privind drepturile omului.

Potrivit ultimelor date de la Ministerul britanic de Interne, 27.563 de cetăţeni din Uniunea Europeană au fost condamnaţi în 2010, faţă de 10.736 în 2007. Cu toate acestea, numai 1.480 de cetăţeni europeni au fost expulzaţi din Marea Britanie anul trecut.

Ultima oră
20:00 - Surse: Ședință în PNL, după ce PSD i-a retras sprijinul lui Bolojan. Ce s-a discutat în spatele ușilor închise: „Prefer să fiu un partid major, într-o alianță cu partide mai mici, decât să fiu brelocul PSD”
19:41 - Mihai Dimian anunță schimbări pentru salariile cadrelor didactice. Ce se întâmplă cu orele peste program
19:36 - Olguța Vasilescu, atac la Bolojan chiar când PSD denunță o presupusă campanie nazistă: „Șobolanul ăl mare are o singură sprânceană și se uită încruntat la români” (VIDEO)
19:16 - Şarpe de aproximativ 2 metri descoperit în casa unei femei din Galați. Cum au intervenit autoritățile
18:48 - Peste 97% dintre PSD-iști au votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan / Grindeanu, în ședința decisivă: „Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat” (VIDEO)
18:40 - Nicolae Guță internat de urgență. Ce a declarat manelistul și ce l-a adus în spital
18:19 - Marcel Ciolacu, acuzat că ar avea afaceri imobiliare dubioase și că locuiește într-un penthouse, într-o zonă de lux a Capitalei. Reacția fostului premier PSD
18:08 - Patrick Muldoon, actorul cunoscut din serialele „Days of Our Lives” şi „Melrose Place”, a murit la 57 de ani
17:37 - Lovitură în instanță pentru Sorin Bontea în conflictul cu Antena Group. Cum continuă procesul dintre chef și Antena
17:26 - Scandal în coaliție privind listarea la bursă a companiilor de stat. Măsura e contestată de PSD. Care e situația în alte țări europene (FOTO)