Rusia afirmă că este pregătită să reia negocierile de pace

Rusia afirmă că este pregătită să reia negocierile de pace
Președintele Federației Ruse și ministrul rus de externe, Vladimir Putin și Serghei Lavrov. Foto: Hepta.ro / Sputnik / Ramil Sitdikov

Rusia este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina, a declarat duminică negociatorul rus Vladimir Medinski. Acesta a acuzat autoritățile de la Kiev că din cauza lor negocierile au fost suspendate, potrivit AFP.

Rusia, pregătită să reia negocierile cu Ucraina

”Suntem gata să continuăm dialogul”, a afirmat Vladimir Medinski, consilier al Kremlinului responsabil cu negocierile.

”Îngheţarea discuţiilor a fost în întregime o iniţiativă a Ucrainei”, a adăugat el, apreciind că ”mingea este în terenul lor”.”Rusia nu a refuzat niciodată negocierile”, a precizat negociatorul rus.

Miniştrii de externe rus şi ucrainean s-au întâlnit în martie în Turcia, apoi delegaţiile s-au întâlnit la Istanbul, dar fără succes.

Războiul se va încheia prin „mijloace diplomatice”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul poate fi încheiat doar prin „mijloace diplomatice”. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unui interviu acordat unui canal de televiziune ucrainean.

În același timp, Dmitro Kuleba, ministrul de externe ucrainean, a precizat vineri că, după întâlnirea de la Istanbul, Rusia a început să „și piardă apetitul” pentru negocieri. Acesta a făcut o corelație: cu cât Rusia devine mai agresivă pe câmpul de luptă, cu atât negocierile devin mai puțin intense.

Urmăriți B1TV.ro și pe