Rusia ar putea schimba embargoul impus produselor alimentare din Uniunea Europeană

Rusia ar putea schimba embargoul impus produselor alimentare din Uniunea Europeană
Foto: europeanvoice.com

Rusia ar putea relaxa embargoul impus produselor alimentare provenite din unele state din Uniunea Europeană, precum Grecia. Acest lucru ar permite ca produsele agricole din aceste ţări să fie procesate în interiorul Rusiei, potrivit declarației făcute luni de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, informează postul de televiziune Russia Today, citat de Agerpres.

Rusia nu poate face o excepţie în cazul Greciei, potrivit prevederilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, a precizat Dmitry Peskov pentru cotidianul rus Izvestia.

”Există nişte reguli foarte clare ale OMC iar Rusia în calitate de ţară membră nu are de ales. Nu putem impune sancţiuni Uniunii Europene dar să ridicăm selectiv aceste sancţiuni pentru una sau mai multe state”, a spus Peskov.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt a subliniat că livrările directe de produse agricole pot fi înlocuite cu ”importuri de materie primă şi o investiţie în facilităţi de procesare a alimentelor bazate în Rusia”.

Însă, experţii citaţi de Izvestia susţin că ideea autorizării importurilor de materie primă care să fie procesată în interiorul Rusiei contravine decretului semnat de Vladimir Putin, care interzice şi importul de materie primă.

La începutul lunii februarie, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că Rusia va putea să coopereze cu autorităţile agricole ungare în pofida sancţiunilor. Putin a subliniat că înfiinţarea de societăţi mixte va ajuta la evitarea dificultăţilor apărute în urma deciziei Moscovei de a introduce un embargou pentru produsele agricole occidentale.

La începutul lunii august 2014, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care interzice importurile de produse agricole şi alimentare provenite din ţările care au impus sancţiuni Rusiei în contextul crizei din Ucraina.

Lista include produse din carne şi lapte, precum şi fructe şi legume provenite din SUA, UE, Canada, Australia şi Norvegia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`