Rusia nu mai acceptă întâlniri în format Normandia, până „statutul special” pentru Donbas nu prinde contur

Rusia nu mai acceptă întâlniri în format Normandia, până „statutul special” pentru Donbas nu prinde contur
Foto: Serghei Lavrov și Vladimir Putin (sursă: hepta.ro)

Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse, nu a dorit să confirme că va fi organizată, în aprilie, o nouă întâlnire în format Normadia referitoare la situația din estul Ucrainei.

Minitrul rus al afacerilor externe a explicat că, în viziunea Moscovei, organizarea viitoarei întrevederi în format Normandia poate fi posibilă abia după ce deciziile celei anterioare au fost îndeplinite.

„Vom vorbi despre datele viitorului summit abia atunci când, înainte de toate, se îndeplinește tot ce a fost spus la Paris, inclusiv normalizarea situației de la sol și îndepărtarea minelor, dar și chestiunile politice legate de formula Steinmeier, și consolidarea aspectelor ce țin de statut special (n.r. – al Donbasului) într-o legislație în Ucraina”, a declarat Lavrov citat Interfax-Ukraine, potrivit Censor.

Mai mult decât atât, Rusia dorește ca, înainte ed întrevedere, să fie semnat un draft, astfel încât să nu existe loc de „dat înapoi”.

„Vom vorbi despre data summitului atunci când e gata draftul final și când îl vom semnal. Astfel încât să nu mai fie (n.r. – încercări) de a rupe înțelegerile la care s-a ajuns în timpul summitului, din nou”, a mai adăugat Lavrov.

El a explicat că premergător summitului de la Paris exista o înțelegere pentru dezangajare asupra întregii linii de contact, dar că la întâlnire președintele ucrainean Zelenski s-a dezis de acest lucru.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`