Rusia a anunţat miercuri că şi-a reluat participarea la acordul în ceea ce privește exporturile de cereale din Ucraina, după ce a primit „garanţii scrise” din partea Ucrainei cu privire la demilitarizarea culoarului maritim utilizat pentru transportul lor.
Rusia consideră că garanţiile primite până în prezent par a fi suficiente şi îşi reia punerea în aplicare a acordului”, a anunţat Ministerul Apărării din Rusia.
Preşedintele turc Recep Erdogan a anunţat reluarea exporturilor de cereale ucrainene miercuri, la prânz, prin culoarul maritim umanitar din Marea Neagră.
Potrivit acestuia, ministrul rus al apărării Serghei Şoigu l-a apelat pe turcul Hulusi Akar pentru a-l informa că exporturile de cereale vor fi reluate „ca înainte”, începând de la orele 09:00 GMT, scrie Digi24.
Şeful statului turc a mai menționat că naţiunile sărace din Africa vor avea prioritate în ceea ce privește primirea de cereale ucrainene.
Preşedintele rus Vladimir Putin a sugerat să se acorde prioritate unor ţări precum Somalia, Djibouti şi Sudan, a declarat Erdogan, adăugând că a fost de acord cu ideea.
Rusia şi-a suspendat sâmbătă participarea la acest acord, din cauza atacului din Ucraina cu drone asupra unor nave militare ruseşti în portul Sevastopol din Crimeea anexată, atac în care, potrivit Moscovei, dronele aeriene şi maritime pilotate de la distanţă s-au deplasat prin culoarul securizat destinat navelor ce transportă cereale ucrainene.