Negociatorii Federației Ruse la discuțiile pentru încheierea războiului din Ucraina anunță că s-au făcut progrese privind găsirea unui compromis. Pe de altă parte, reprezentanții Ucrainei dezmint informația transmiă de Moscova.
Vladimir Medinski, șeful delegației ruse, afirmă că Moscova şi Kievul și-au apropiat la „maximum posibil” poziţiile în ceea ce priveşte statutul de neutralitate al Ucrainei şi renunţarea de a mai adera la NATO.
Potrivit acestuia, cele se află „la jumătate de drum” în ceea ce priveşte „demilitarizarea”.
„Problema statutului de neutralitate şi a neaderării Ucrainei la NATO reprezintă unul din punctele-cheie ale negocierilor şi asupra căruia părţile s-au apropiat la maximum posibil”, a declarat Medinski agenţiilor de presă ruse, informează Agerpres. El a adăugat însă că există unele „nuanţe” legate de garanţiile de securitate pe care le cere Ucraina. „Nuanţele sunt legate de ce fel de garanţii de securitate primeşte Ucraina în plus faţă de cele existente în cazul refuzului de a adera la blocul NATO”, a specificat Medinski.
Informația este însă dezmințită de consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihail Podoliak.
Acesta spune că declarațiile oficialilor ruși despre negocierile cu Ucraina sunt legate doar de cererile lor și sunt menite să provoace tensiuni în mass-media. „Pozițiile noastre sunt neschimbate.
Încetarea focului, retragerea trupelor și garanții puternice de securitate cu formule concrete”, a scris el pe Twitter.
Kievul doreşte ca Turcia să fie una din ţările care să garanteze viitorul pact, alături de Germania şi cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (SUA, Franţa, Marea Britanie, China şi Rusia), i-a transmis joi ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba omologului său turc, Mevlut Cavusoglu, în cursul întrevederii de la Lviv.
În ceea ce priveşte alte aspecte ale negocierilor dintre Rusia şi Ucraina, între care convenirea încetării focului sau în privinţa a ceea ce Moscova numeşte „denazificare” şi „demilitarizare”, mai este nevoie de muncă, a afirmat Medinski.