Proiectul „petrol contra rupii” creează dificultăți companiilor rusești. După ce au crescut comerțul cu India cu sute de procente și au abandonat dolarul american la cererea Kremlinului, administratorii firmelor rusești se confruntă cu o problemă: nu prea au ce face cu rupiile primite pentru vânzarea de mărfuri către omologii indieni.
„Exportatorii au acumulat valută dar autoritatea de reglementare indiană nu permite ca aceasta să fie tranzacționată la Bursa din Moscova și convertită în ruble”, a declarat Kirill Pestov, directorul general pentru dezvoltarea afacerilor bursei, într-un interviu pentru Reuters „Reglementarea monedei indiene restricționează circulația și decontările în rupii în afara Indiei, iar acest lucru se aplică tuturor”, a explicat Pestov. Bursa din Moscova, a spus el, așteaptă deciziile Băncii Centrale a Indiei de extindere a convertibilității rupiei. Dar este un proces încă lent.
Folosirea directă a rupilor pentru importuri s-a dovedit, de asemenea, dificilă: comerțul cu India merge într-o singură direcție. Livrările de mărfuri indiene către Rusia stagnează și, ca urmare, se formează un dezechilibru comercial gigantic. În timp ce India importă mărfuri în valoare de 4-5 miliarde de dolari pe lună, exporturile sale către Rusia sunt de sute de milioane, spun analiştii Deutsche Bank. Mai mult, în ianuarie-septembrie anul trecut, exporturile din India către Rusia au scăzut cu 14%.
Drept urmare, băncile rusești au început să refuze să primească rupii, au declarat pentru Bloomberg surse din New Delhi, deoarece nu vor să acumuleze în exces monedă indiană.