Rusia susține că Occidentul împiedică negocierile de pace cu Ucraina. ”Rusia întotdeauna a fost pregătită să rezolve problemele prin negocieri”

Rusia susține că Occidentul împiedică negocierile de pace cu Ucraina. ”Rusia întotdeauna a fost pregătită să rezolve problemele prin negocieri
Rusia susține că Occidentul împiedică negocierile de pace cu Ucraina. ”Rusia întotdeauna a fost pregătită să rezolve problemele prin negocieri"

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului, a specificat miercuri, 11 ianuarie, că motivele pentru care Moscova nu consideră negocierile de pace cu Ucraina ca fiind o posibilitate este interzicerea dialogului cu Rusia de legislația Kievului și Occidentul ce nu îi permite Kievului să fie flexibil pe această temă, informează agenția de presă rusă TASS.

”În situația în care președintele Ucrainei are interdicția de a ne contacta din cauza legislației ucrainene iar când Occidentul este evident reticent să permită Kievului orice flexibilitate aici, nu se poate discuta nicio perspectivă (pentru dialog) în acest moment”, a declarat Peskov, răspunzând unei afirmații făcute de Mevlut Cavusoglu, ministrul de externe turc, care explicase că Rusia vrea să discute cu Ucraina.

Ankara vrea un acord pașnic

”Rusia întotdeauna a fost pregătită să rezolve problemele prin negocieri. Iar președintele Putin a spus în mod repetat că încă suntem pregătiți pentru acest lucru. Desigur, am prefera să atingem scopurile noastre prin căi pașnice și diplomatice”, a mai adăugat oficialul rus, potrivit digi24.

Ministrul turc de Externe și-a mai exprimat marți susținerea Ankarei cu privire la planul anterior al președintelui Volodimir Zelenski, un acord pașnic.

De asemenea, oficialii ruși continuă să avertizeze că în cazul unui plan de pace trebuie să fie luate în considerare ”noile realități”, mai exact anexarea celor patru regiuni ucrainene la Rusia.