Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Moscova vor să congeleze fragmente de ADN prelevate din toate vieţuitoarelor care trăiesc sau au trăit pe Terra, relatează Daily Mail.
Universitatea rusă a primit cea mai mare finanţare din partea autorităţilor centrale pentru instituţiile de învăţământ superior, de 1 miliard de ruble (12,6 milioane de dolari), cu scopul de a demara acest proiect de amploare.
El va fi finalizat în 2018 şi se va desfăşura într-un complex ştiinţific amenajat pe o suprafaţă totală de 430 kilometri pătraţi.
Savanţii ruşi intenţionează să conceleze prin criogenie – şi apoi să le depoziteze – diverse celule care sunt capabile să se reproducă.
Viktor Sadivnichy, rectorul universităţii, a asemănat acest proiect ştiinţific uriaş cu o „Arcă a lui Noe” din zilele noastre.
Acest anunţ este cel mai recent, dar şi cel mai ambiţios, ce a fost făcut în domeniul băncilor de ADN, al căror număr a crescut în ultimul deceniu, graţie noilor descoperiri tehnologice şi a creşterii nivelului de îngrijorare în comunitatea ştiinţifică în legătură cu extincţia speciilor de pe Terra.
Aceste bănci de ADN sunt cunoscute şi sub denumirea de „Grădini zoologice congelate”, iar cea mai cunoscută dintre ele se află în oraşul american San Diego.