Sat din Siria, găsit pustiu de reprezentanții ONU. Se pare că jumătate din populația lui a fost masacrată

Sat din Siria, găsit pustiu de reprezentanții ONU. Se pare că jumătate din populația lui a fost masacrată

Monitorii ONU au ajuns vineri în satul pustiu Mazraat al-Qubeir din Siria, după ce au primit rapoarte despre masacrarea în cursul zilei de miercuri a 78 de persoane. Monitoriiau povestit că mirosul de carne arsă se putea simți încă în aer și puteau vedea bucăți din corpurile victimelor.

Atacul din sat de miercuri a subliniat cât de puțin au reușit celelalte state, divizate în privința acțiunilor care trebuie luate în Orientul Mijlociu, să oprească violențele care escaladează mereu, din urma revoltei împotriva regimului președintelui Bashar al-Assad, scrie Reuters.

Reprezentanții ONU au fost opriți să intre în sat joi de forțele armate siriene și săteni, dar au ajuns în Mazraat al-Qubeir vineri, găsindu-l pustiu, dar purtând urmele unor violențe îngrozitoare. Una din case arsese din temelii, corpurile locuitorilor aflându-se încă înăuntru.

În Mazraat al-Qubeir locuiau 150 de persoane înainte de presupusul masacru. Conform activiștilor, cel puțin 78 de persoane au fost împușcate, înjunghiate sau arse de vii în sat, de către grupări loiale lui Assad.

Autoritățile siriene au negat responsabilitatea pentru crimele din Mazraat al-Qubeir și cele din Houla din urmă cu două săptămâni, dând vina pe teoriști.

Conflictul capătă tonalități religioase din ce în ce mai pronunțate. Secta Alawite, inspirată din învățăturile șiite, din care face parte și președintele, domină Siria de câteva decenii, și face ținte din civilii suniți aproape fără a ține cont de rolul jucat de ei în revoltă.