Marți, instituția prezidențială a declarat că preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, în vârstă e 73 de ani a fost spitalizat din cauza unor „simptome prelungite de Covid-19”, potrivit AFP.
Sauli Niinisto „se simte rezonabil de bine şi continuă să muncească la distanţă”, au transmis președintelui Finlandei. Acesta a fost diagnosticat cu virusul Covid-19 pe data de 19 aprilie, în momentul în care şi-a anulat o vizită în Norvegia.
Spitalizarea lui Sauli Niinisto are loc în timp de Finlanda, o ţară nordică, cu o frontieră comună cu Federația Rusă de 1.300 de kilometri, are planificat să îşi depună candidatura în vederea unei aderări la NATO.
În timpul războiului provocat de Vladimir Putin, Kremlinul a ameninţat cu o consolidare a mijloacelor militare, mai exact nucleare, în regiunea Mării Baltice, asta în cazul în care Finlanda sau Suedia se asociază la această alianţă militară condusă de Statele Unite ale Americii.
În luna aprilie, în timpul unei vizite în Suedia, premierul finlandez Sanna Marin a susținut că o decizie cu privire la o depunere sau nu a unei candidaturi la aderarea la NATO urmează să fie luată „în câteva săptămâni”.
Sauli Niinisto, preşedintele Finlandei urmează să efectueze pe data de 18 mai o vizită în Suedia, pentru a dezbate la rândul său o eventuală candidatură la NATO.
Numeroşi analişti mizează pe o candidatură a Finlandei şi poate şi a Suediei destul de rapidă, înaintea summitului NATO prevăzut la sfârşitul lunii iunie la Madrid.