Scandalul ”Dieselgate” ia amploare: Renault, Nissan, Hyundai, Citroen, Fiat și Volvo au trișat și ele la testele privind emisiile de noxe

Scandalul ”Dieselgate” ia amploare: Renault, Nissan, Hyundai, Citroen, Fiat și Volvo au trișat și ele la testele privind emisiile de noxe
Foto: romanialibera.ro

Mașinile echipate cu motoare diesel de la Renault, Nissan, Hyundai, Citroen, Fiat și Volvo sunt și ele implicate în scandalul noxelor, informează The Guardian.

Sursa citată arată că aceste mașini emit cantități de noxe mai mari chiar și de 14 ori decât cele raportate oficial.

Volkswagen este, totuși, producătorul cel mai afectat în acest scandal, el fiind deja dat în judecată și amenințat cu amenzi în multe state.

De asemenea, jurnaliștii vorbesc și despre o înțelegere dintre autorități care au închis ochii sau chiar au sprijinit acești producători auto să scoată pe piață mașini care emit cantități de noxe mult mai mari decât au arătat testele.

Mai mult, se avansează chiar ipoteza că, în cazul în care se va dovedi că toate aceste mașini sunt în aceeași situație precum cele de la Volkswagen, motoarele diesel vor dispărea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`