Scoția nu renunță la UE. Premierul anunță că anul viitor ar putea avaea loc un referendum pentru independența față de Marea Britanie (VIDEO)

Scoția nu renunță la UE. Premierul anunță că anul viitor ar putea avaea loc un referendum pentru independența față de Marea Britanie (VIDEO)

Scoţia nu vrea să renunţe la Uniunea Europeană. Premierul Nicola Sturgeon a anunţat că un referendum pentru indepedenţa faţă de Marea Britanie ar putea avea loc în toamna anului viitor înainte ca procesul privind Brexit să fie finalizat, informează B1 TV.

”În acea perioadă, când va deveni clară schiţa unui acord privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, cred că ar fi rezonabil ca Scoţia să aibă această alternativă dacă acesta este drumul pe care vrem să mergem”, a declarat Sturgeon, precizând că nu scoate din calcul posibilitatea ca referendumul să aibă loc în toamna anului 2018.

Cu toate acestea, premierul scoțian, Nicola Sturgeon, a ţinut să precizeze că încă nu a fost luată nicio decizie cu privire la data unui eventual referendum.

Majoritatea britanicilor s-a pronunţat în iunie 2016 în favoarea ieşirii din UE, dar cei mai mulţi locuitori ai Scoţiei au votat împotriva Brexit. Liderii scoţieni au semnalat în mai multe rânduri Guvernului că ar putea organiza un nou referendum proindependenţă faţă de Marea Britanie, pentru a putea menţine Scoţia în Uniunea Europeană.

Scoția nu renunță la UE. Premierul anunță că anul viitor ar putea avaea loc un referendum pentru independența față de Marea Britanie

#DIRECT_ONE_uqsqkr#

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:47 - Nelu Cortea și Cătălin Bordea au câștigat America Express 2023! Premiul încasat de cei doi după ce au parcurs „Drumul Aurului”
23:28 - Netanyahu l-a demis pe ministrul apărării, primul membru de top din partidul premierului israelian care a cerut oprirea reformei judiciare
23:10 - Alina Mungiu-Pippidi: Mă îndoiesc că generalul Ciucă există. Ar fi un total dezastru electoral să fie candidatul PNL la prezidențiale. Liberalii se scufundă și pentru că sunt lipsiți de orice fel de lideri (VIDEO)
22:46 - Un magazin complet digitalizat, în teste la Carrefour: „Clienții pot face cumpărăturile în 20 de secunde”
22:29 - Alina Mungiu-Pippidi: De la început, Iohannis a așteptat să i se spună de la Bruxelles ce să facă în majoritatea problemelor de politică externă (VIDEO)
22:07 - Marcel Ciolacu: PNL nu e prea confortabil în acest moment în sondajele de opinie
21:39 - Rapidistele exultă după calificarea în sferturile Ligii Campionilor: „A fost în top 3 cele mai nebune jocuri din carieră” / „Satisfacția este enormă” / „Vreau ca atât noi, cât și CSM București să ajungem în Final Four”
21:13 - Sorana Cîrstea e în optimi la Miami! Românca a reușit un nou meci mare și și-a egalat cel mai bun rezultat la turneul WTA 1000 din SUA
21:06 - Marcel Ciolacu: Aș vrea o tendință mai mare către acest patriotism economic în viitorul program de guvernare / O să venim cu o schemă de încurajare a producției de produse alimentare în România
20:39 - Expert antidrog: Traficul și consumul de droguri se împletesc cu alte fenomene infracționale grave și prezintă un pericol pentru societate / În ultimii ani, au venit intens părinții către organele de aplicare a legii (VIDEO)