Situaţia din Kosovo – care numără 1,8 milioane de locuitori -, unde sârbii au ridicat baricade într-o nouă escaladare a tensiunilor, este în „pragul unui conflict armat”, a avertizat miercuri prim-ministrul sârb, Ana Brnabic, relatează AFP.
„Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă, cu toţii împreună, pentru a încerca să menţinem pacea. Suntem cu adevărat în pragul conflictului armat din cauza măsurilor unilaterale ale Pristinei(n.r.capitala Kosovo)„, a declarat Ana Brnabic într-o conferinţă cu mai multe organizații sârbe.
Cu o populaţie majoritar albaneză, fosta provincie sârbă şi-a declarat, în 2008, independenţa, pe care Serbia nu o recunoaşte.
Belgradul îi încurajează pe sârbii kosovari să sfideze autorităţile locale într-un moment în care Pristina aspiră să-şi exercite suveranitatea separatistă asupra întregului său teritoriu.
Astfel, mai multe sute de sârbi care trăiesc în nordul Kosovo au ridicat, de la 10 decembrie, baricade pentru a protesta împotriva arestării unui fost poliţist sârb, blocând accesul spre două posturi de frontieră cu Serbia.
Poliţia Uniunii Europene, desfăşurată în cadrul misiunii EULEX, a fost, la rândul său, atacată cu o grenadă care nu a provocat însă victime.
Tensiunile au escaladat în nordul Kosovo, unde trăiesc peste o treime din cei 120.000 de sârbi kosovari, atunci când Pristina şi-a anunţat intenţia de a organiza alegeri în municipalităţile cu majoritate sârbă, după demisia administrației şi poliţiştilor sârbi din zonă.
Forţa de menţinere a păcii în Kosovo (KFOR), condusă de NATO, şi-a întărit prezenţa în nord, trimiţând trupe suplimentare, a declarat vineri comandantul contingentului, generalul italian Angelo Michele Ristuccia, într-o declaraţie publicată de NATO.
Oficialul militar a dat asigurări: KFOR dispune „de toate capacităţile, inclusiv în termeni de personal, pentru a asigura un mediu sigur şi securizat şi libertate de mişcare pentru toate comunităţile, peste tot în Kosovo”.
Serbia a cerut, la finele săptămânii trecute, KFOR-ului să permită asigurarea cu militari şi poliţişti în nordul Kosovo, fără să primească un răspuns; preşedintele sârb Aleksandar Vucic consideră că este „aproape sigur” că aceasta cerere nu va fi acceptată.