Senatul SUA a aprobat proiectul de majorare al gradului de îndatorare

Senatul SUA a aprobat proiectul de majorare al gradului de îndatorare
Senatul Statelor Unite a aprobat, marți, ridicarea plafonului de îndatorare, proiectul fiind trimis președintelui Barack Obama pentru promulgare, conform Reuters.Astfel, America a evitat intrarea în...

Senatul Statelor Unite a aprobat, marți, ridicarea plafonului de îndatorare, proiectul fiind trimis președintelui Barack Obama pentru promulgare, conform Reuters.

Astfel, America a evitat intrarea în incapacitate de plată, după ce gradul de îndatoare a fost ridicat cu 2.100 de miliarde de dolari.

Proiectul a fost aprobat cu 74 de voturi „pentru” și 26 „împotrivă”, după ce a fost în prealabil acceptat de Camera Reprezentanților.

Conform oficialilor americani, proiectul va fi semnat de Obama imediat ce va ajunge pe biroul său.

America a scăpat de intrarea în incapacitate de plată

Embed: