Serbia interzice intrarea autovehiculelor de transport marfă și a produselor croate pe teritoriul său

Serbia interzice intrarea autovehiculelor de transport marfă și a produselor croate pe teritoriul său
Foto: realitatea.net

Serbia a interzis miercuri seară intrarea pe teritoriul său a autovehiculelor de transport marfă și produselor croate.

Măsura este, de fapt, un răspuns la cea a Zagrebului care a interzis luni intrarea în Croația a camioanelor venind din Serbia, în timp ce relațiile dintre cele două țări au ajuns la cel mai scăzut nivel de la răsturnarea fostului om forte sârb Slobodan Milosevic în 2000, scrie Agerpres.

„După miezul nopții, niciun camion înmatriculat în Croația și niciun alt vehicul sau mijloc de transport încărcat cu produse croate nu va putea intra pe teritoriul Serbiei”, a anunțat ministrul sârb de interne.

Croația intenționează astfel să facă presiuni asupra Belgradului pentru a redirecționa fluxul de migranți și refugiați spre Ungaria și România. Peste 44.000 de migranți ce fug de război și mizerie din Orientul Mijlociu și Africa au intrat în Croația prin Serbia într-o săptămână.