Serghei Lavrov: Relațiile SUA cu Moscova ar putea fi subminate de legea americană privind sancțiunile

Serghei Lavrov: Relațiile SUA cu Moscova ar putea fi subminate de legea americană privind sancțiunile
Foto: rt.com

Promulgarea de către Barack Obama a legii care autorizează noi sancţiuni împotriva Rusiei poate „submina pentru mult timp” relaţiile dintre cele două ţări, a avertizat, vineri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de AFP.

Potrivit unui comunicat al Ministerului rus de Externe, Lavrov i-a transmis secretarului de Stat american John Kerry, în cadrul unei conversaţii telefonice, că această lege „care ameninţă Rusia cu noi sancţiuni poate submina pentru mult timp posibilitatea unei cooperări normale” între cele două ţări.

Joi, Barack Obama a anunțat promulgarea unei legi care îi oferă posibilitatea de a introduce noi sancţiuni împotriva Rusiei, dar a precizat că nu intenţionează să le adopte deocamdată.

Această lege autorizează de asemenea Statele Unite să furnizeze Ucrainei arme letale, o eventualitate pe care Obama a refuzat-o până acum.

Obama a indicat în mai multe reprize că ar considera contraproductivă impunerea unor sancţiuni americane suplimentare fără coordonare cu Uniunea Europeană.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`