Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul Rubygate, în care a fost acuzat că a întreţinut, contra cost, relaţii sexuale cu o minoră şi că a făcut abuz de putere. În urma deciziei instanţei, fostului şef al Executivului italian i s-a interzis pentru toată viața să ocupe funcţii publice. Decizia nu este definitivă, iar avocații acestuia au anunțat deja că vor face apel.
Berlusconi, în vârstă de 76 de ani, a fost găsit vinovat că a plătit-o pe dansatoarea exotică Karima El-Hahrug, denumită Ruby, pentru a face sex la una dintre faimoasele petreceri din vila sa, în 2010, scrie The Independent.
Fostul premier a recunoscut că i-a dat tinerei marocance, atunci de 17 ani, plicuri pline cu bancnote de 500 de dolari, însă a negat că a făcut sex cu ea.
În plus, Berlusconi a fost găsit vinovat că, în calitatea de premier, ar fi intervenit la poliţie pentru eliberarea din detenţie a adolescentei, minţind că aceasta era nepoata fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak.