Silvio Berlusconi a fost operat la mână la o clinică din Milano

Silvio Berlusconi a fost operat la mână la o clinică din Milano
Premierul italian Silvio Berlusconi a suferit, vineri, o intervenție chirurgicală la mână, la nivelul canalului carpian, la o clinică de la periferia orașului Milano, potrivit unor surse medicale citate de AFP. ...

Premierul italian Silvio Berlusconi a suferit, vineri, o intervenție chirurgicală la mână, la nivelul canalului carpian, la o clinică de la periferia orașului Milano, potrivit unor surse medicale citate de AFP.

Premierul a mai suferit o intervenție similară în urmă cu un an, în octombrie 2010.

Sindromul tunelului carpian se manifestă prin dureri și amorțirea mâinii.

În luna iulie, Sivio Berlusconi a suferit un traumatism cranian minor, după ce a căzut pe când se afla la duș, potrivit medicului său personal. În urma unui control medical care a durat numai jumătate de oră, premierul a fost externat, fiindu-i prescrise analgezice.