Siria: Palatul prezidențial din Damasc a fost atacat cu obuze

Siria: Palatul prezidențial din Damasc a fost atacat cu obuze
Atac cu obuze la Palatul prezidențial din Siria. Două obuze de mortier au fost trase de teroriști în direcția incintei sudice a Palatului Teshrin, provocând importante pagube materiale. Acesta este primul atac ce...

Atac cu obuze la Palatul prezidențial din Siria. Două obuze de mortier au fost trase de teroriști în direcția incintei sudice a Palatului Teshrin, provocând importante pagube materiale.

Acesta este primul atac ce vizează Palatul prezidențial din Damasc, la doi ani de la declanșarea conflictului în Siria.

Cele două proiectile au căzut în faţa a două spitale, la o distanţă de câteva sute de metri de Palatul prezidenţial, situat în vestul Damascului, transmite AFP.

Autorităţile siriene atribuie termenul „terorist” combatanţilor rebeli care luptă împotriva regimului de la Damasc.

La Alep, al doilea oraş ca importanţă din Siria, cel puţin 31 de persoane, între care 14 copii, au fost ucise şi câteva zeci rănite de explozia unei rachete produsă luni seara în cartierul Jabal Badro.

Opoziţia siriană susţine că forţele guvernamentale folosesc asemenea arme împotriva civililor.