Skipper și Ping s-au cunoscut în luna aprilie a acestui an și de atunci sunt inseparabili. După mai multe tentative nereușite de a avea un moștenitor, din luna iulie șansa le-a surâs.
ȘOC ÎN MUZICA POPULARĂ! CORNELIA REDNIC A AJUNS DE NERECUNOSCUT! E NUMAI PIELE ȘI OS! (FOTO)
Idila se derulează la grădina zoologică din Berlin și avem de a face cu doi pinguini care se pare că dau lecții de firesc întregii omeniri.
În luna iulie a acestui an, singura femelă dintr-un grup de șase pinguini ai parcului zoo a depus câteva ouă, dar fără simț matern, le-a abandonat.
ADIO, CLEOPATRA STRATAN! VESTE ȘOC PE SCENA ARTISTICĂ!
Cum însă în grădina zoologică nu se mai născuse niciun pui din 2002, administratorii parcului și-au încercat norocul cu cuplul de pinguini gay. După ce a pus un ou la picioarele unuia dintre ei, acesta a știut instant ce are de făcut.
Skipper și Ping nu au fost aleși întâmplător.
Perechea a încercat fără succes să țină la căldura, în speranța că vor ecloza, atât pești, cât și pietre – ce au avut la îndemână, a explicat purtătorul de cuvânt Maximilian Jager, conform BBC.
CANCERUL A DOBORÂT-O! ULTIMUL MESAJ AL RONEI HARTNER TE VA FACE SĂ PLÂNGI ÎN HOHOTE…
„Se comportă ca niște părinți model, fac cu rândul pentru a ține oul mereu la căldură„, a mai spus acesta.
Cum există și rivali, invidiosi pe oul lor, îl protejează cu orice preț si cu putin ajutor de la angajatii gradinii zoologice.
Pentru moment, nu se știe cum se va termina povestea lui Skipper și Ping, pentru că nu există certitudinea că oul a fost fertilizat, dar răspunsul va veni la începutul lui septembrie când perioada de eclozare ar trebui să ia sfârșit.
Homosexualitatea la pinguini nu e deloc ceva nou, astfel de cupluri, inclusiv de femele, găsindu-se în egală măsur și în captivitate, și în sălbăticie.La Oceanworld Aquarium, 8 din cei 14 pinguini sunt cuplați cu un partener de același sex.
![]()