Social-democrații germani vor să acorde o șansă conservatorilor Angelei Merkel

Social-democrații germani vor să acorde o șansă conservatorilor Angelei Merkel
Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Saskia Esken, copreședintele Partidului Social-Democrat german (SPD) a sugerat la Congresul de validare a alegerilor interne, că social-democrații vor da o șansă continuării actualei coaliții cu conservatorii Angelei Merkel.

„Am fost şi sunt sceptică cu privire la viitorul acestei coaliţii. Dar cu această rezoluţie dăm coaliţiei o şansă realistă de a continua – nici mai mult, nici mai puţin”, a spus Saskia Esken în faţa delegaţilor la Congres, potrivit Reuters.

Celălalt co-lider, Norbert Walter-Borjans, a schiţat în discursul său o viziune a unei ţări mai echitabile social, mai puţin poluată, cu o industrie digitalizată şi un sistem educaţional modern.

După ce sâmbăta trecută au câştigat votul membrilor de partid, ei au fost validaţi şi de către delegaţii la Congresul ce se desfăşoară la Berlin, Walter-Borjans fiind acceptat de 89,2% din participanţi şi Saskia Esken de 75,9%.

Delegaţii vor vota şi o rezoluţie cu solicitările pe care social-democraţii le vor transmite cancelarului Merkel pentru a rămâne în continuare la guvernare alături de ea, cele mai importante fiind creşterea investiţiilor în infrastructură, creşterea salariului minim şi măsuri mai ambiţioase de protejare a mediului.

Congresul anual al Partidului Social-Democrat german (SPD) a validat vineri cu o largă majoritate prima conducere bicefală a formaţiunii, alcătuită din fostul ministru de finanţe al landului Westphalia-Renania de Nord, Norbert Walter-Borjans, şi deputata Saskia Esken.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`