Șocul unei femei care a crezut că salvează un câine. Ce era, de fapt, animalul

Șocul unei femei care a crezut că salvează un câine. Ce era, de fapt, animalul
Sursa foto: unsplash

O femeie a povestit experiența pe care a avut-o după ce a crezut că salvează un câine de pe marginea drumului, iar internauții au sfătuit-o să nu mai țină animalul în casă cu ea.

Ce era animalul salvat

Femeia a salvat un animal furios de pe drum, crezând că este un câine, doar că internauții au spus că este un alt animal, conform Cancan.

Ea a postat o fotografie pe rețelele de socializare și a spus că animalul este agitat și furios și că nu pare să se liniștească chiar dacă l-a adus la ea acasă. Femeia a decis să păstreze animalul până când stăpânii săi îl vor găsi.

„Am găsit un câine, nu are zgardă. L-am găsit pe marginea drumului Dublin din Omagh, mânca un iepure mort. Este puțin agitat și furios, mi-a fost destul de greu să-l bag în mașină. Cred că este un fel de husky. Distribuiți ca să îi găsim stăpânii!”, a scris femeia pe rețelele de socializare.

Internauții care au văzut postarea au avertizat-o să î idea drumul animalului pentru că nu este un câine, ci o vulpe.

Femeia a fost foarte speriată după ce a citit comentariile și era șocată că nu a putut să își dea seama de asta mai devreme.

Dezvăluirea femeii

Dar, după ce a văzut că povestea a devenit virală, femeia a dezvăluit faptul că este o glumă și că știa că este un animal sălbatic.

„A fost o mică farsă. Nu am crezut că va atrage atât de multă atenție. Sincer, credeam că oamenii își vor da seama că este o glumă. Am văzut acum ceva timp postarea cu un coiot care arată ca un câine rănit, așa că am luat acea fotografie și am adăugat un pic de umor la poveste.”, a dezvăluit femeia.

Așadar, animalul era un coiot. Cu această farsă, femeia a reușit să își păcălească și cei mai buni prieteni.