În timp ce social-democrații germani se află în plin proces de negociere cu conservatorii pentru formarea unui nou guvern la câteva luni după alegerile legislative care au eșuat în a oferi o majoritate unui partid în așa fel încât să se poată face ușor o alianță de guvernare, extremiștii de la Alternativa pentru Germania avansează procente importante în sondajele de opinie și sunt pe punctul de a devenit al doilea partid după conservatorii lui Merkel.
Conform sondajul INSA dat publicității marți, dacă în această zi ar avea loc un nou scrutin electoral, partidul anti-islam anti-migrație Alternativa pentru Germania ar obține 14% din voturi, în timp ce socialiștii lui Martin Schulz au doar 18%, citează politico.eu.
În rezultatele scrutinului din septembrie, socialiștii au obținut 20,5% din vot (cel mai slab rezultat din anii '30), în timp ce extremiștii au luat 12,6%.
Conservatorii cancelarului Angela Merkel împreună cu partidul aliat din Bavaria ar rămâne principalul partid cu 31,5%. În timp ce, verzii și liber-democrații, partidele cu care a încercat prima dată Merkel să facă guvernul, ar obține fiecare câte 10%. Stânga ar lua în schimb 11%.
În ceea ce privește negocierile dintre conservatori și socialiști pentru formarea noului guvern, 38% sunt de acord cu decizia socialiștii de a intra în negocieri, iar 42% sunt împotriva. În timp ce 32% sunt pentru un nou guvern format de cele două partide tradiționale, 17 preferă un guvern minoritar, iar 27% vor o nouă rundă de alegeri. 15% din cei intervievați își doresc un guvern cum s-a încercat prima dată: conservatori- verzi- liber-democrați.