Sondaj: Majoritatea europenilor vor ca NATO și UE să sprijine Ucraina în cazul unei invazii ruse

Sondaj: Majoritatea europenilor vor ca NATO și UE să sprijine Ucraina în cazul unei invazii ruse
Sursa: hepta/ Abaca Press / AA/ABACA

Majoritatea europenilor cred că Rusia va invada Ucraina în 2022 și cred că atât NATO, cât și UE ar trebui să fie alături de Kiev, potrivit unui studiu ai cărui autori sugerează că criza ar putea sfârși prin a schimba dramatic modul în care europenii își văd securitatea.

Europenii sunt de acord ca UE și NATO să vină în sprijinul Ucrainei

„Datele sugerează o trezire geopolitică în Europa”, a declarat Mark Leonard, directorul Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR), care a efectuat sondaje în șapte țări, reprezentând două treimi din populația UE, scrie The Guardian.

„Statele UE au fost descrise ca fiind divizate, slabe și absente în Ucraina, dar cetățenii europeni sunt uniți: sunt de acord că Vladimir Putin poate continua acțiuni militare și că Europa, împreună cu partenerii săi NATO, ar trebui să sară în ajutorul Ucrainei”.

Autorii studiului au spus că sondajul a arătat că „nu mai există prea mult adevăr în clișeul potrivit căruia europenii cred că războiul este de neconceput și consideră pacea de la sine înțeleasă. Ei își percep lumea ca fiind într-o stare de război, mai degrabă decât postbelică.”

Sondajul, desfășurat la sfârșitul lunii ianuarie, a arătat că majoritatea cetățenilor din șase țări chestionate credeau că Rusia va invada Ucraina în cursul anului 2022. Cei  care sunt mai aproape de granița de est a Europei sunt în general cei mai convinși.

În Finlanda (44%) a fost semnalată o atitudine ezitantă, dar în alte state atitudinea în favoarea Ucrainei a fost evidentă: 51% dintre respondenți din Franța și Italia, 52% din Germania, 55% din Suedia, 64% din România și 73% dintre cei din Polonia au spus că au considerat că o invazie rusă este probabilă.

Majoritățile din toate cele șapte țări au văzut în NATO și în cele 30 de state membre individuale ca fiind principalii apărători ai suveranității ucrainene, dar au simțit în mod clar că UE are o responsabilitate puternică de a veni în apărarea Ucrainei în cazul agresiunii ruse.

În Finlanda, 56% dintre respondenți au considerat că UE ar fi bine poziționată pentru a veni în ajutorul Ucrainei, iar 59% au considerat că NATO ar trebui să ofere sprijin. În alte state, sondajul indică următoarele, referitor la sprijinul pe care UE și NATO ar trebui să îl ofere: 53% și 55% dintre respondenții din Franța sunt de acord; 47% și 50% dintre cei din Germania; 64% și 67% dintre cetățenii din Italia; 80% și 79% dintre polonezi; 57% și 63% dintre români; și 61% și 64% dintre cei din Suedia.

Consolidarea flancului estic

Un prim răspuns oferit de NATO în contextul mobilizării unor forțe de luptă impresionante de către Rusia la granița cu Ucraina, a fost consolidarea flancului estic.

Marea Britanie va trimite încă 350 de trupe în Polonia și a avertizat Federația Rusă că rămâne izolată dacă va invada Ucraina. Anunțul a fost făcut luni de secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, în timpul vizitei efectuate la Londra de omologul său polonez, Mariusz Blaszczak.

Pe fondul tensiunilor desfășurării masive de trupe rusești în apropierea frontierelor ucrainene, SUA a decis să repoziționeze în România 1.000 de militari ai Regimentului al 2-lea Cavalerie din armata americană. Escadronul Stryker se alătură contingentului de 900 de militari americani care se află deja pe teritoriul țării noastre și al căror rol, explica premierul Nicolae Ciucă, „este strict să descurajeze orice agresiune și să întărească capacitățile defensive ale Armatei Române”.

Urmăriți B1TV.ro și pe