Eveniment - 11 dec, 09:33
Violențe într-un oraș din nordul Spaniei. Mii de oameni au ieșit să protesteze, în urmă cu trei zile, în orașul spaniol Burgos, față de intenția primăriei de a transforma o stradă într-un bulevard cu parcare subterană.
Cetățenii consideră că proiectul, valorând 13 milioane de euro, este mult prea costisitor pentru criza economică cu care se confruntă Spania.
Protestatarii au distrus panouri publicitare, au spart vitrine şi au aruncat cu pietre în forţele de ordine care au răspuns la rândul lor cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.
În urma violențelor de pe străzi, un număr de 11 jandarmi au fost răniți și 40 de protestatari au fost arestați în ultimele trei zile, de la debutul manifestațiilor.