Externe
Panică la un circ din statul american Texas! Cortul în care avea loc spectacolul s-a aflat la un pas de a se prăbuşi din cauza vremii extreme, informează B1 TV.
În imaginile surprinse de unul dintre spectatori, se observă cum ploaia pătrunde în locaţie, chiar în timpul unui exerciţiu de trapez.
Acrobaţii au întrerupt imediat numărul, iar mulţimea aflată la spectacol s-a grăbit, panicată, spre ieşire.
Cortul a fost afectat de rafalele puternice de vânt dar toată lumea a fost evacuată în condiţii de siguranţă.
Meteorologii au anunţat vreme extremă, cu ploi şi vânt puternic, pentru întreaga zonă de sud-est a Texasului.