Autorităţile din Peru au decretat stare de urgenţă în două provincii din ţară, după ce protestele declanşate din cauza unui proiect de minerit au devenit extrem de violente, relatează CNN.
Protestatarii vor ca prin această acțiune să oprească punerea în aplicare a unui proiect care vizează deschiderea unei mine, din cauza temerilor privind poluarea mediului înconjurător şi a faptului că economia locală nu va fi ajutată în niciun fel.
„Guvernul a decretat stare de urgenţă în provinciile Isla şi Mollendo timp de 60 de zile. Autorităţile vor apăra constituţia ferm şi folosindu-se de forţă, pentru dreptul cetăţenilor din Peru de a trăi în pace”, a anunţat preşedinţia peruană.
Poliţia naţională şi armata au fost chemate pentru a menţine ordinea în zonele respective.