Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat marți că Statele Unite sunt îngrijorate de participarea Indiei la exercițiile militare organizate de Rusia.
Moscova a anunțat luna trecută intenţia de a organiza exerciţiile „Vostok-2002” (Est) la început de septembrie, în pofida faptului că războiul cu Ucraina este unul destul de costisitor.
Întrebată despre participarea Indiei, Karine Jean-Pierre le-a spus reporterilor la bordul Air Force One, în timp ce preşedintele Joe Biden zbura în Pennsylvania, că Statele Unite sunt îngrijorate în legătură cu orice ţară care participă la exerciţii militare alături de Rusia în timp ce aceasta este în război cu Ucraina, notează Digi24.
Se preconizează că la exercițiile militare „Vostok” să participe, în acest an, observatori din peste 10 țări, printre care: China, India, Siria, Algeria, Mongolia, Nicaragua, Laos şi Azerbaidjan.
De asemenea, la exercițiile militare vor fi prezenți militari din Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan, care – alături de Rusia – fac parte din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).
În perioada 1-7 septembrie, peste 50.000 de militari vor fi antrenați în cadrul manevrelor „Vostok-2002”. Rusia a dat asigurări la acest capitol că acestea nu sunt îndreptate împotriva niciunei ţări şi a niciunei alianţe militare, cum ar fi NATO.