Stoparea procesului de încălzire globală este ”tehnic posibilă”, potrivit unei simulări realizate de Climate Interactive

Stoparea procesului de încălzire globală este ”tehnic posibilă”, potrivit unei simulări realizate de Climate Interactive
Foto: diplomatie.gouv.fr

Potrivit unei simulări realizate de cercetători, este ”tehnic posibil” să se ajungă la un acord pe teme climatice și să se stopeze cu succes procesul de încălzire globală, informează AFP, citată de ABC News .

Climate Interactive a invitat oameni de rând să joace niște roluri, în cadrul summit-ului de la Paris, profesorul John Stermann de la MIT fiind liderul Națiunilor Unite.

După o primă rundă de negocieri, angajamentele naționale au lăsat temperaturile în creștere la nivel global neafectate, căci nicio echipă nu a fost dispusă la un compromis.

După mai bine de o oră de dezbateri despre cine ar trebui să suporte povara pagubelor și a costurilor, cu un efort al delegației chineze și a europenilor s-a reușit reducerea temperaturilor.

”E amuzant să faci parte din asta. Este destul de dur”, a spus Martin Lehmann, un bărbat de 43 de ani care l-a jucat pe președintele chinez President Xi Jinping. În rolul lui Barack Obama a fost Raymond Fong, un tânăr de 17 ani.

Andrew Jones, lider al Climate Interactive, a spus că programul demonstrează faptul că ” ținta de 2 grade celsius este tehnic posibilă. Poate nu politic și social acceptată astăzi, dar posibilă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`