Patru pompieri din comitatul Taylor, Kentucky, au fost răniți, joi, în timp ce ajutau studenții să participe la provocarea ALS Ice Bucket, relatează AFP.
Potrivit autorităților locale, pompierii, aflaţi în nacela vehicului lor, au fost atinşi de un arc electric provenind de la o linie de înaltă tensiune aflată în apropierea campusului Universităţii din Campbellsville.
Pompierii ajutau o fanfară universitară să participe la „provocare”, pe un teren de sport al universităţii.
Doi pompieri au fost răniţi grav, iar ceilalţi doi au putut să coboare din nacelă, după care au fost spitalizaţi.
Preşedintele universităţii, Michael Carter, şi-a exprimat „simpatia” şi a spus că se roagă pentru pompierii răniţi, într-un mesaj postat pe contul de Twitter @campbellsvilleU.
„Ice Bucket Challenge”, care a devenit un fenomen mondial cu ajutorul reţelelor de socializare, constă în turnarea unei găleţi cu apă cu gheaţă pe cap sau o donaţie, iar de cele mai multe ori ambele, către Asociaţia ALS care luptă împotriva sclerozei laterale amiotrofice, o maladie neurodegenerativă cunoscută şi sub numele de boala Charcot sau boala Lou Gehrig.
Numeroase celebrităţi, de la fostul preşedinte George W. Bush şi până la cântăreţul Justin Bieber ori fondatorul Microsoft Bill Gates au contribuit la această cauză.