Subsecretarul american al apărării pentru informaţii, Michael G. Vickers, s-a aflat într-o vizită oficială în România, în cursul căreia a avut o întâlnire cu ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa.
Cei doi oficiali au discutat și despre viitoarea misiune NATO în Afganistan, subliniind necesitatea continuării cooperării în acest teatru de operaţii şi după anul 2014.
Ministrul Duşa l-a asigurat pe partenerul american cu privire la menţinerea poziţiei ferme a părţii române pentru dezvoltarea relaţiilor cu SUA în domeniul apărării, în cadrul „Parteneriatului Strategic Intensificat pentru secolul XXI”, conform unui comunicat al MApN.
De asemenea, oficialul român a apreciat sprijinul acordat de SUA pentru pregătirea personalului şi dezvoltarea capabilităţilor, precum şi pentru susţinerea cu tehnică şi asistenţă logistică a trupelor române desfăşurate în Afganistan.