Summitul de la Riga: Rusia a fost avertizată de liderii UE să nu se mai amestece în treburile interne ale vecinilor săi

Summitul de la Riga: Rusia a fost avertizată de liderii UE să nu se mai amestece în treburile interne ale vecinilor săi

Lideri UE au avertizat, joi în cadrul summit-ului de la Riga, Rusia să nu se amestece în afacerile interne ale vecinilor săi, relatează DPA, citat de Mediafax.

Ministrul britanic de Externe Philip Hammond a declarat, la Riga, că ţările partenere au „libertatea să ia singure decizii cu privire la viitorul lor”.

„Dacă Rusia ar fi fost un pic mai îngăduitoare, mai fermecătoare, mai atractivă, poate că nu ar fi fost nevoită să-şi compenseze neajunsurile prin tactici distructive şi de intimidare a vecinilor săi”, a declarat la rândul său preşedintele Consiliului European Donald Tusk.

În același timp, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko s-a declarat mulţumit să vadă că blocul european „demostrează unitate şi solidaritate”, acesta spunând că acum  există „dovezi puternice” potrivit cărora trupele ruse sunt active în estul Ucrainei, referindu-se la confirmarea de către observatorii OSCE a faptului că un militar care primeşte îngrijiri medicale în Ucraina este „într-adevăr un militar din cadrul trupelor ruseşti”.

La summitul de la Riga de joi au participat 25 din cei 28 de europeni, alături de doar patru dintre cei şase omologi din ţările partenere.

Urmăriți B1TV.ro și pe