Sute de francezi se oferă voluntari pentru a lupta împotriva invaziei Ucrainei de către Rusia. Legiunea internațională a lui Zelenski are succes la Paris

Sute de francezi se oferă voluntari pentru a lupta împotriva invaziei Ucrainei de către Rusia. Legiunea internațională a lui Zelenski are succes la Paris
Foto: Hepta - Mikhail Voskresenskiy

Campania lui Volodimir Zelenski, de a strânge voluntari din toate colțurile lumii pentru lupta împotriva invaziei rusești, are mult succes în Franța. Sute de francezi vor să plece în Ucraina pentru a-şi oferi serviciul în domeniul umanitar și pentru a apăra orașele importante.

Potrivit RFI, francezii voluntari sunt oameni simpli de toate vârstele şi cu meserii din cele mai diverse, care se oferă să lupte pentru “libertate”.

Regis (biolog) are 42 de ani, este căsătorit, are doi copii şi tocmai şi-a anunţat familia că şi-a luat 4 săptămâni libere de la muncă pentru a putea pleca în Ucraina.

„Dacă lăsăm unele state să invadeze alte ţări, ce planetă lăsăm copiilor noştri? Dacă nu îl oprim pe Putin, până unde va merge el?“, a spus hotărât Regis, deși nu a pus mâna niciodată pe o armă adevărată şi nici măcar nu a jucat jocuri video de război.

De când preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat crearea “legiunii internaţionale”, francezii se organizează pentru a ajunge la frontiera cu Ucraina, prin intermediul unor convoaie de voluntari, conform sursei citate. Aceștia se organizează pe mai multe pagini și grupuri de Facebook.

Printre ei se află și Pierre, 21 de ani, student la Arhitectură. El a depus luni o cerere oficială la ambasada ucraineană din Paris și spune că este pregătit să pună mâna pe armă pentru a apăra libertatea ucrainenilor.

„Vladimir Putin atacă drepturile universale, este impardonabil. Este datoria fiecăruia dintre noi de a ne bate pentru libertate“, a declarat tânărul.

Volodomir Zelenski înființează o „Legiune Internațională”

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat zilele trecute că va chema voluntari străini să se alăture în lupta pentru apărarea Ucrainei împotriva forțelor militare invadatoare rusești. Astfel, a luat naștere nouă „Legiune Internațională”.

Oricine dorește să se alăture apărării Ucrainei, Europei și lumii poate veni să lupte cot la cot cu ucrainenii împotriva criminalilor de război ruși. Vom distribui arme. Nu există nicio contribuție mai mare care poate fi făcută de dragul păcii”, a transmis președintele ucrainean.

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a transmis duminică, pe Twitter că „străinii dispuși să apere Ucraina și ordinea mondială în cadrul Legiunii Internaționale de Apărare Teritorială a Ucrainei, trebuie să contacteze misiunile diplomatice străine ale Ucrainei din țările de origine”.

Urmăriți B1TV.ro și pe