Sute de persoane au manifestat în Afganistan în cinstea atacatorilor de la Charlie Hebdo: „Cei care îl ironizează pe profet merită acest lucru”

Sute de persoane au manifestat în Afganistan în cinstea atacatorilor de la Charlie Hebdo: „Cei care îl ironizează pe profet merită acest lucru”

Sute de persoane au manifestat, vineri, în provincia Uruzgan din Afganistan pentru a elogia acțiunile atacatorilor de la Charlie Hebdo, a afirmat o sursă din poliție, citată de Mediafax.

„A fost o manifestaţie după rugăciunea de vineri. Manifestanţii i-au elogiat pe atacatorii de la revista franceză şi au protestat faţă de condamnarea atentatului de către preşedintele (afgan) Ashraf Ghani”, a declarat Dost Mohammad Nayaab, purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei.

El a afirmat că „manifestanţii au spus că cei care îl ironizează pe profet merită acest lucru”.

„Uciderea unor oameni fără apărare şi a unor civili este un act terorist, de ură, nu există justificare pentru acest act”, a declarat preşedintele afgan Ashraf Ghani după atacul de la revista franceză, prezentând condoleanţe preşedintelui francez, familiilor victimelor şi „poporului Franţei”.