Sfârșitul propriei nunți, i-a adus unei tinere mirese moartea. În timp ce părăseau petrecerea, bărbați înarmați și mascați au deschis focul asupra mirilor. Incidentul s-a petrecut duminică dimineața, în jurul orei 4:30, în Goult, un sat din apropierea Avignonului.
În urma atacului, mirele, în vârstă de 25 de ani, și un copil de 13 ani au fost răniți grav, iar o altă femeie a suferit răni ușoare, informează BBC, potrivit Mediafax, citat de Observator News.
Printre victimele atacului se numără și unul dintre atacatori, care a fost ucis în schimbul de focuri. Zeci de agenți de poliție și un elicopter sunt implicați în căutarea făptașilor.
A fost deschisă o anchetă pentru omor și tentativă de omor, iar în media franceză, se speculează că atacul ar fi avut loc pe fondul traficului de droguri.
În momentul atacului, în sala de festivități, se aflau 28 de persoane. Potrivit primarului, Didier Perello, mirii nu erau localnici ai comunei.
„Sunt revoltat”, a declarat edilul.
Locuitorii din satul cu o populație de aproximativ 1.000 de oameni, sunt de-a dreptul șocați. Ultimul incident major din zonă s-a petrecut în urmă cu 125 de ani.