Țara din Europa care folosește câini antrenați pe aeroport pentru a depista pasagerii infectați cu coronavirus

Țara din Europa care folosește câini antrenați pe aeroport pentru a depista pasagerii infectați cu coronavirus
Sursa Foto: Hotnews.ro

Câini antrenați să identifice persoanele infectate cunoul coronavirus de tip SARS-CoV-2 au început să activeze pe aeroportul Vantaa din capitala finlandeză Helsinki, au anunțat joi autoritățile, precizând că pe lângă acest proiect pilot se desfășoară și testările obișnuite, transmite agenție de știri Reuters.

Câini antrenaţi să depisteze Covid-19, aduşi pe aeroportul din Helsinki

Finlanda a lansat un program pilot pe aeroportul din Helsinki pentru a detecta pasagerii infectaţi cu SARS-CoV-2 prin intermediul câinilor antrenaţi să-i detecteze cu ajutorul mirosului.

Potrivit presei străine, și cercetătorii din țări precum Statele Unite ale Americii și Emiratele Arabe Unite studiază testele de coronavirus canine, însă procesul din Finlanda în acest domeniu este cel mai avansat.

„Dacă proiectul pilot are succes, rezultatele vor avea aceeaşi valabilitate ca şi testele PCR. Pasagerii vor fi mirosiţi de câini, la fel ca la controalele anti-drog”, a declarat un responsabil al aeroportului.

Testele voluntare canine vor oferi rezultate în 10 secunde, necesitând mai puțin de un minut din timpul călătorilor, a declarat Anna Hielm-Björkman, cercetător la Universitatea din Helsinki, potrivit The Whasington Post.

”Descoperă boala cu 5 zile înainte să apară simptomele”

În cadrul programului, au fost antrenați oechipă de 15 câini și 10 instructori de voluntari-experți, cu finanțare de la o clinică veterinară privată.

Din echipă face parte și Kossi, un câine de salvare din Spania, care a fost antrenat să depisteze anumite mirosuri în Finlanda și a fost folosit inclusiv pentru depistarea cancerului.

”În cercetările noastre am observat că acești câini vor descoperi boala cu cinci zile înainte să apară simptomele clinice”, a explicatAnna Hielm-Bjorkman, profesor-adjunct la Universitatea Helsinki, specializată în studii clinice pe animale de companie.

”Sunt foarte buni. Am ajuns la sensitivitate de aproape 100%”, a mai spus ea, făcând referire la capacitatea câinilor de a detecta cazurile de infectare cu noul virus ucigaș.

Potrivit televiziunii publice Yle, procedura nu implica contactul direct cu câinele. Pasagerii care se oferă să se supună acestei probe se vor freca pe piele cu o bucată de pânză pe care o vor introduce într-un recipient, care va fi apoi mirosit de câine într-un compartiment alăturat.

În doar zece secunde câinele va da alerta în cazul detectării unei persoane pozitive. Mirosul coronavirusului este uşor de detectat de către câini, potrivit experţilor finlandezi. Pentru a verifica eficienţa proiectului, presupusele cazuri pozitive vor fi supuse unui test PCR.

”În viitor, este posibil ca acești câini să meargă printre pasageri într-un mod similar cu câinii folosiți de vamă”, a subliniat viceprimarul din Vantaa, Timo Aronkyto.

În Dubai, oficialii din domeniul sănătății au început din această vară să folosească câinii pentru a analiza probele de sudoare de la călătorii aerieni selectați aleatoriu, cu o precizie de peste 90%, conform rezultatelor inițiale, scrie libertatea.ro.

Tags: