Parlamentul Lituaniei a decis marți, 4 martie, să interzică rușilor să cumpere proprietăți imobiliare în țara baltică, susținând că aceștia „susțin agresiunea” și invocând riscuri la adresa securității naționale, potrivit Reuters.
Țara va interzice rușilor să cumpere proprietăți imobiliare până în 2024, însă, această măsură nu se va aplica rușilor cărora li s-a acordat rezidență în țară. În urma acestei decizii, Parlamentul a mai oprit și eliberarea de noi vize pentru cetățenii din Rusia și ai aliatului său, Belarus.
Cetățenii celor două țări care vor avea asupra lor alte documente de călătorie, în care sunt incluse vizele eliberate anterior, vor fi supuși unor „verificări individuale extinse” la frontieră pentru a stabilit dacă reprezintă o amenințare la adresa securității naționalte.
„Majoritatea cetățenilor ruși susțin acțiunile militare agresive ale țării lor și nu iau măsuri pentru a opri agresiunea regimului din țara lor, așa că ei împărtășesc responsabilitatea”, a declarat ministrul adjunct de externe, Jurgita Neliupsiene, în fața parlamentului în martie, când a prezentat proiectul de lege.